Click pe fotografie pentru mărire.
Stația de autobuz de pe sensul Metro–Centru, care deservea Cartierul Aeroport, a fost dezafectată, iar trecerea de pietoni a fost mutată lângă actualul terminal, fără informare publică. În prezent, cea mai apropiată stație funcțională este în zona fostei unități militare, ceea ce obligă pietonii – inclusiv copiii de la Baza Sportivă din proximitate – să traverseze ilegal o arteră intens circulată, existând un risc real de accident. Menționez că am sesizat deja toate instituțiile competente (Poliție, Drumuri și Poduri, Consiliul Local, Primărie etc.), însă până acum am primit doar promisiuni, fără măsuri concrete.
Relocarea trecerii de pietoni sau infiintarea unei noi treceri de pietoni ce sa deseveasca locuitorilor din Cartierul Aeroport si infiintarea sau modernizarea statiei de autobuz vis a vis de benzinaria MOL.
Aceasta platforma functioneaza ca o oglinda a comunitatii noastre, unde sesizarile cetatenilor sunt transformate in dosare de monitorizare documentate. Aici, Vocea fiecaruia devine un punct de date pe harta schimbarii, transformand spiritul civic intr-o forta vizibila ce obliga administratia sa actioneze pentru o comunitate mai sigura si mai transparenta.
Atentie: Vocea Cartierului Tau nu este un serviciu de interventie sau reparatii. Noi nu rezolvam problemele fizice semnalate, ci monitorizam procesul de remediere. Rolul nostru este sa auditam activitatea autoritatilor si sa oferim educatie civica, transformand sesizarea ta intr-o presiune publica pe care administratia nu o poate ignora. Responsabilitatea executiei apartine exclusiv institutiilor statului.
WatchDog Oltenia este un Grup Cetatenesc pentru Monitorizare Civica si Transparenta pentru Regiunea Olteniei. Misiunea noastra este de a transforma participarea activa a cetateanului intr-o forta de audit care reaminteste institutiilor statului obligatia lor de a fi responsabile fata de comunitate.
Comentarii dosar
0 comentarii publice